Newsstraseni's Blog

septembrie 17, 2009

Preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, a suspendat regimul de vize cu România şi l-a desemnat pe Filat premier

Filed under: Important — newsstraseni @ 1:45 pm

13269Azi, 17 septembrie, la ora 16.00, preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, a anunţat despre semnarea unui decret de suspendare a deciziei Guvernului ţării din 8 aprilie 2009 prin care cetăţenilor români li se impune viză pentru accesul pe teritoriul ţării noastre. Totodată, Mihai Ghimpu a anunţat că a semnat decretul de desemnare în funcţia de premier pe Vlad Filat, liderul PLDM.

Astfel, conform spuselor lui Mihai Ghimpu, cetăţenii români vor putea călători fără viză în R. Moldova începând cu ziua de mâine, vineri, 18 septembrie 2009.

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană anunţaseră anterior că la funcţia de prim-ministru urmează să fie înaintat liderul liberal-democrat, precizând că până la sfârşitul lunii septembrie R. Moldova va avea un guvern funcţional. La rândul lui, Vlad Filat a menţionat că desemnarea sa în calitate de premier este o onorare pentru acesta, dar reprezintă totodată şi o mare provocare. “Promit că va fi o guvernare foarte transparentă”, a conchis acesta pentru presă.

Amintim că în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului a fost dată publicităţii structura guvernului, care conţine 16 ministere şi 8 agenţii.
17.09.2009_decret1

17.09.2009_decret2
Sursa: UNIMEDIA

septembrie 16, 2009

Semn divin sau fenomen ciudat? Imagini de o frumuseţe rară la apusul soarelui, care “dubleaza” peisajul pe nori. VEZI VIDEO

Filed under: Important — newsstraseni @ 12:53 pm

13142Intrebari fara raspuns pentru cativa turisti, care, aflati la Busteni, au surprins o umbra a crucii de pe Caraiman, pe nori.

Imaginile, de o frumusete iesita din comun, arata cum, la apusul soarelui, razele de lumina “dubleaza” peisajul de pe Caraiman, pe nori.

Meteorologii sustin ca s-a produs o refractie, adica s-au intalnit doua straturi de aer, unul foarte cald si altul foarte rece. Potrivit acestora, fenomenul se produce numai la apus de soare.

Si un salvamontist din zona a declarat pentru www.stirileprotv.ro ca astfel de imagini sunt extrem de rare si pot fi vazute mai ales cand muntele este acoperit de ceata sau nori.

Ce crezi este vorba de un semn divin sau doar de un fenomen optic?

Schimbarea puterii în R. Moldova a generat o sporire a interesului alolingvilor pentru studierea limbii române

Filed under: Important — newsstraseni @ 12:43 pm

13235„Schimbarea puterii în R. Moldova a generat o sporire a interesului alolingvilor pentru studierea limbii române, deşi noua conducere a ţării încă nu s-a instalat definitiv şi nici declaraţii de ordin lingvistic n-au fost făcute”, a adeclarat pentru Info-Prim Neo Andrei Caşenco, directorul „Centrului Lingvistic” din Chişinău. Potrivit acestuia, creşterea cererii la cursurile de limba română a fost favorizată de conjunctura politică de după alegerile din iulie.

„Nici anii trecuţi n-am dus lipsă de cursanţi – a spus Andrei Caşenco. – Anul de studii 2009-10 este al nouălea in activitatea Centrului şi in toţi aceşti ani am avut intre 30-40 de grupe, adică circa 500 de cursanţi in permanenţă. In acest an, pană la mijlocul lunii septembrie, şi-au început activitatea 12 grupe noi, iar numărul celora care se înscriu continuă să crească. Alte 20 de grupe în prezent revin în sălile de studii după vacanţa de vară. Ne apropiem de limita capacităţilor noastre atât privind numărul de profesori, cât şi cel al încăperilor, mai cu seamă în orele de vârf: 18.00 -19.30. Deja am început să pregătim cadre noi de profesori şi să căutăm săli de studii. Sperăm să avem o susţinere sporită din partea Consiliului Municipal Chişinău”.

Profesorul este convins că situaţia social-politică din ţară influenţează direct activitatea centrelor de instruire de acest fel. Potrivit lui, in urma evenimentelor violente din 7 aprilie, peste o sută de cursanţi din cei aproape 400 care frecventau cursurile Centrului, le-au abandonat.

Potrivit lui Andrei Caşenco, „Centrul Lingvistic” s-a impus pe piaţa cursurilor de limbi, lecţiile de aici fiind printre cele mai solicitate din capitală. Cursul pentru adulţi, „Limba română în 50 de lecţii” are la bază gramatica limbii române, predată în limba rusă după o metodă originală, precum şi o culegere bogată de exerciţii şi texte didactice. Predarea se efectuează în două niveluri: începători (9 luni) şi avansaţi (4 luni). La cursuri studiază persoane de toate vârstele, inclusiv pensionari, contingentul de bază constituindu-l tineretul studios. O realizare a Centrului este şi setul de teste care permit examinarea în mod obiectiv şi operativ a oricărui vorbitor de rusă în ceea ce priveşte cunoaşterea limbii române.

Pentru toate grupele de începători, adică pentru primul an de studii, cursurile sunt cu plată, şi doar în grupele de avansaţi sunt gratuite. Este o practică mai veche pentru a stimula absolvirea cursurilor şi de a căpăta cunoştinţe temeinice de limba romană.

Centrul dispune şi de un curs de limba romană pentru preşcolari şi elevi ai clasei I, care este susţinut in cateva grupe, printre care şi cele de la Grădiniţa nr.49. In anul 2008 a fost elaborat un curs original de limba romană pentru vanzători şi cumpărători (produse alimentare) care, spre regretul autorilor, încă n-a fost solicitat.

Sursa: Unimedia

Municipiul Chişinău va primi un grant de 200 milioane euro pentru construirea uzinei de prelucrare a deşeurilor

Filed under: Important — newsstraseni @ 12:25 pm

13243Acest proiect de decizie a fost aprobat ieri, 15 septembrie, în timpul şedinţei CMC, în cadrul căreia, primarul Dorin Chirtoacă a vorbit despre condiţiile în care urmează să aibă loc desfăşurarea acestui proiect.

Uzina de termovalorificare a deşeurilor va prelucra deşeuri de pe teritoiul întregii ţări, dar nu şi din afară. Avantajul pe care îl are acesta este că substanţa care se va obţine în urma procesului de termovalorificare va fi utilizată în alte domenii.

Potrivit lui Chirtoacă, grupul italian se angajează să înceapă lucrările de construcţie din momentul predării oficiale a unui teren nu mai mare de 10 ha pentru construcţia uzinei şi primirea autorizaţiei de construcţie. Lucrările se vor desfăşura într-o perioadă de 20 de luni.

Primăria mun. Chişinău va deveni asociat cu cotă de participare în capitalul social în mărime de 30% începând cu data de 1 ianuarie a anului ce urmează după amortizarea instalaţiei în proporţie de 100% fără contribuţii financiare ori de alt gen.

Experţii de la Institutul de Ecologie şi Geografie au anunţat argumentarea ştiinţifică a implimentării acestei tehnologii şi au menţionat că în urma lucrărilor care se vor desfăşura la uzina de prelucrare a deşeurilor nu va fi poluat nimic, aerul va trece prin cinci etape de curăţire.

La propunerea preşedintelui Organizaţiei Teritoriale Chişinău a Mişcării Ecologiste din Republica Moldova, Vladimir Garaba, a fost votată introducerea în proiectul de decizie a unei solicitări privind efectuărea unui studiu de valoare a impactului asupra mediului, care potrivit lui Graba este absolut necesar.

Primăria din Chişinău va putea verifica, cu ajutorul propriilor tehnicieni şi reprezentanţi, mersul lucrărilor de construcţie şi realizarea valorificatorului termic, buna executare şi conformitatea proiectului după actele elaborate şi prezentate.

Sursa: UNIMEDIA
Reporter: Maia Visterniceanu

septembrie 15, 2009

Din 1 octombrie vom plăti aproape dublu pentru călătoriile în transportul public urban.

Filed under: Important — newsstraseni @ 7:54 pm

Consiliul Municipal a decis astăzi să mărească până la doi lei preţul unei călătorii cu troleibuzul şi până la 3 lei a unei călătorii cu autobuzul. Totodată s-au scumpit şi tarifele la autobuzele care circulă în suburbii, pasagerii vor trebui să plătească 15 bani pentru un kilometru. Consilierii municipali au redus totodată şi numărul persoanelor care beneficiază facilităţi. Ultima dată, tarifele în transportul urban au fost majorate în 2006.

septembrie 11, 2009

Eroul National Gheorghe Ghimpu!!!

Filed under: Important — newsstraseni @ 3:40 pm

Mihai Ghimpu, Presedinte Interimar al Tarii!

Filed under: Important — newsstraseni @ 2:56 pm

august 27, 2009

asa sa sarbatorit la Straseni Z.I.

Filed under: Important — newsstraseni @ 9:22 am

video by: morary

Haz de Ziua Independetei!!!

Filed under: Important — newsstraseni @ 8:33 am

Astazi 27 august 2009 a fost depunere de flori la bustul Lui Stefan cel Mare, dupa cum stim cu totii este Ziua Independetei si o sarbatorim deja de 18 ani dupa ce la 27 august 1991 este adoptata Declaratia despre Independenta RM, totul a fost bine, depuneri de flori, poezii, muzica de folclor etc. dupa ce la un moment dat cind a inceput sa cinte corul ondus de d-nul Anatol Saptefrati cei de la liceul teoretic Ion Vatamanu au gasit ceva amuzant si eu inceput sa rida sau poate au dorit sa demonstreze cit de educati sunt cei de la liceul nostru vestit??? Este vorba in special de: doamna directoare Jereghi Valentina, Cotelea Eudochia, doamna Punga si doamna Certan… rusine doamnelor!!!

august 26, 2009

Cabinetul de Miniștri și-a prezentat demisia

Filed under: Important — newsstraseni @ 10:09 pm

La ședință a participat și președintele țării, care s-a arătat încântat de activitatea miniștrilor.

Până când Parlamentul va vota o nouă putere executivă, actualul Guvern va rămâne în exercițiu, fiind lipsit de dreptul de a aproba vreo decizie. Grecianăi demisionează pentru a doua oară. Prima dată a fost la 4 mai, după alegerile parlamentare din primăvară.

Chiar dacă pentru unii, ședința de astăzi ar putea fi ultima întrunire în calitatea lor de miniștri, membrii cabinetului Greceanîi-2 s-au prezentat la aceasta plini de buna dispoziție.

În ultima ședință miniștrii au aprobat toate chestiunile de pe ordinea de zi cu viteza luminii, fiind în așteptarea președintelui Voronin. Ulterior, vicepremierul Igor Dodon a vorbit despre succesele Executivului începând cu 2001 și până acum. Șeful statului însa l-a completat.

Ca de obicei, ziariștii au urmărit discursul lui Voronin de pe un monitor instalat într-o sală separată. La un moment dat însă acesta a fost deconectat. După 15 minute de discuții departe de ochii presei, monitorul a fost reconectat, iar premierul a anunțat că actualul Guvern își dă demisia. Potrivit legislației, șeful satului propune candidatura premierului, aceasta urmând să fie aprobată cu votul majorității simple din Parlament.

Posturi mai vechi »

Theme: Silver is the New Black. Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.